PRIMARIA COMUNEI IABLANITA

Judetul Caras-Severin

PREZENTARE LOCALA

    Iablanita este o localitate in judetul Caras-Severin, Banat, Romania.


    Caras-Severin este un judet in regiunea Banat din Romania, ce are ca resedinta orasul industrial Resita.
    Situat in parte de sud-vest a Romaniei, judetul Caras-Severin are o suprafata de 8514 km patrati (3.6% din suprafata tarii, ocupa locul al treilea, ca marime intre judetele tarii) si cuprinde 2 municipii, 6 orase, 69 de comune cu 188 de sate.
    Limitele judetului Caras-Severin sunt in cea mai mare parte convetionale, se invecineaza cu judetele:
  • Timis in nord si nord-vest,
  • Hunedoara si Gorj in est,
  • Mehedinti in est si sud-est,
  • Dunarea formeaaza in partea de sud si sud-vest granita cu Iugoslavia.
    Din punct de vedere geografic, in judetul Caras-Severin se afla toate cele trei trepte clasice, predominand insa relieful muntos care ocupa 65% din teritoriu, fiind reprezentat de Muntii Banatului, Muntii Tarcu-Godeanu si Muntii Cernei. De aceea el poate fi considerat ca fiind un judet de munte. Relieful muntos creste in altitudine de la vest spre est, culminand in Muntii Godeanului, cu inaltimile lor de 1600-2200 m, se ridica cu mult deasupra partii sudice a Muntilor Poiana Rusca si a muntilor Semenic, Almaj, Locvei, Aninei, si Dognecei, care au inaltimi cuprinse intre 600 si 1400 m.
    Acesti munti sunt separati de culoarele depresionare Bistra si Timis-Cerna. Spre vest se intind Dealurile Oravitei, Doclinului si Sacos-Zagujeni, precum si o portiune restransa a Campiei Timisului. Cea mai mica altitudine a judetului se gaseste in zona localitatii Drencova, fiind de cca. 76 m iar maximul se inregistreaza in Varful Gugu din muntii Godeanu la 2.291 m.
    Clima este de tip continental-moderat cu influente submediteraneene. Temperatura medie anuala variaza in functie de altitudine, inregistrandu-se astfel 10-11 grade Celsius in zona deluroasa si de campie si 4-9 grade Celsius la munte.
    Precipitatiile cresc de la 700 mm/mp in zonele joase la 1400 mm/mp in Muntii Tarcu si Godeanu.


ASEZARE GEOGRAFICA

          Satul Iablanita este situat in Romania, Banat, judetul Caras-Severin, asezat pe paralela de 44’ 58’’ latitudine nordica si la 22’19’’ longitudine estica, in apropierea CFR : Timisoara-Caransebes-Bucuresti, se invecineaza cu hotarele satelor : Mehadia, Plugova, Globu Rau, Crusovat, Petnic, iar padurea din teritoriul satului se invecineaza cu padurile satelor Prigor si Lapusnicel.
          Vatra actuala a satului se intinde pe mai bine de 2 km pe firul unei vai de-a lungul soselei nationale Caransebes-Bozovici-Oravita si este intretaiata de doua rauri : Craiova (cu afluent Seliste) si Mehadica. Aceste doua rauri se unesc dupa iesirea din sat, strabat cheile Globului si se varsa in raul Belareca, afluent al Cernei banatene.
           Teritoriul apartinand satului se intindea in anul 1878 pe o suprafata de 5770 hectare. In realitate locuitorii acestei asezari au folosit o suprafata mai intinsa de paduri decat spun documentele.
          Numele satului Iablanita are o vechime multiseculara si a fost dat asezarii in timpul cand localnicii au inceput sa convietuiasca cu populatiile slave.
         Numele de Iablanita provine din slava, si anume «  Iablonka » insemnand mar. S-ar putea ca Iablanita sa-si aiba originea din cuvantul « Jablonu » care tot mar inseamna sau din « Jablan » cuvant slav, care insemna « loc inalt ».
        Semnificativa este prezenta, in imediata apropiere de vatra satului a unei paduri de plopi numita Topolia, din cuvantul slav « Topol », insemnand « plop alb ».
         Satul Iablanita era asezat in trecut cu 3-4 km mai sus, catre padurea cea mare, fata de vatra actuala.
          Vechea vatra a satului este numita acum « Valea Satului » ori « La satul Batran » sau cel mai folosit termen este « La Sat ».
         In vechea vatra a satului casele din lemn erau asezate pe vai, ogase, in locuri cat mai bine ascunse, inconjurate de padurea din fagi, pini si plopi.

ORGANIZARE TERITORIALA

        Mutarea satului in vatra actuala a fost gandita si organizata de autoritatile austriece, prin structurile militare ale teritoriului, undeva in jurul anului 1780. Mutarea a durat mai multi ani (aprox. 14-15 ani) datorita impotrivirii locuitorilor.
           Conform unor documente austriece teritoriul din care facea parte si satul Iablanita impreuna  cu alte 13 sate se numea « Craina », tot de origine slava, din cuvantul « Kraj », insemnand « margine ».
         Descoperirile arheologice demonstreaza faptul ca acest teritoriu a fost locuit inca de pe vremea romanilor, oamenii avand o activitate agricola intensa si extragere din cariere a pietrei, necesara pentru constructii.
       
     Iablanita apare prima oara intr-un document emis in 1402 de voievodul Transilvaniei.
       
         Locuitorii acestor tinuri incarcate de istorie, in dezvoltarea lor ca si comunitate au suferit transformari. Daca la inceput agricultura si cresterea animalelor era ocupatia de baza, impreuna cu exploatarea pietrei din cariere pe vremea romanilor, mai tarziu, timp de aproape 100 de ani au facut parte din unitati militare conduse de austrieci.
       In perioada 1872-1918, dupa preluarea teritoriului de catre Ungaria, oamenii acestor locuri au trecut si prin perioade dificile in care se inlaturau romanii din administratia satelor, se interzicea limba romana in scoli, se maghiarizau numele de localitati, in registrele de stare civila numele de botez si numele de familie.
        Populatia satului Iablanita, ca a marii majoritati a satelor din sudul Banatului, a fost intotdeauna romaneasca trecand prin toate fazele etnogenezei poporului roman.
        In trecutul indepartat satele erau mai mici si mai numeroase. In actualul teritoriu al satului Iablanita au existat si alte sate, existenta unora rezultand din scrisoarea din 24 februarie 1430 a cavalerului teuton Nicolaus de Redwitz, ban al Banatului de Severin. Documentul arata ca in districtul Mehadia din care facea parte si Iablanita au existat 224 cnezate. Un cnezat era identic cu un sat.
        Procesul de centralizare a satelor, in ceea ce priveste satul Iablanita s-a terminat la sfarsitul secolului al XVII-lea.
     
ORGANIZARE ADMINISTRATIVA

         Un recensamant din anul 1717 a constata ca in satul Iablanita erau 80 de case; fiecare casa o familie, fiecare familie 5 membrii, asta insemnand 400 de locuitori pentru anul 1717.
         Din recensamintele bisericesti reiese ca in anul 1949 erau 124 case, in anul 1757 erau 130 case, in anul 1769 erau peste 650 case, iar in anul 1773 peste 1000 de locuitori.
          In prezent, satul Iablanita are 400 de case si cam tot 1000 de locuitori.
           In trecut cnezii conduceau satele, cneazul fiind ales de popor, iar cnezatele au fost formatiuni acceptate atat de turci cat si de austrieci.
         Mai tarziu imperialii au impartit teritoriul Banatului in 11 districte, satul Iablanita facand parte din districtul Orsovei.
         Cu trecerea timpului, sistemul de organizare administrativa a suferit modificari.
        In anul 1873 se infiinteaza judetul Severin cu capitala la Caransebes, satele se grupeaza in notariate, unul dintre ele fiind si in satul Iablanita.
        In anul 1881 se desfiinteaza judetul Severin, teritoriul sau se uneste cu cel al judetului Caras sub denumirea de Caras-Severin, fiecare sat avand un primar si un notar in Valea Almajului.
        In esenta, aceasta organizare a ramas aceeasi pana in anul 1949 cand intervine reforma administrativa si infiinteaza raioanele si regiunile, aducand modificari privind intinderea teritoriala. La baza erau comunele formate din mai multe sate avand un primar, un secretar si un sfat comunal. Intre anii 1947-1949 primarul nu era salariat, avand o functie onorifica si reprezentand modelul de viata atat din punct de vedere moral cat si material.
       In perioada anilor 1949-1989 aceasta forma de administratie locala este pastrata suferind mici modificari in regimul comunist. In aceasta perioada populatia a avut o tendinta de migratie catre orase, migratie care nu a mai fost atat de mare dupa anul 1989.
       Daca la inceputuri se ocupau cu agricultura, exploatari cariere si minerit, locuitorii satului Iablanita, in prezent, se ocupa cu comertul si in special prelucrarea lemnului.
       De la omul simplu care depindea de ploi, de soare, vanturi si ninsori, in timpuri care nu permiteau oricui sa aiba parte de informatie si de invataturile scolii, acum, din satul Iablanita sunt oameni care reprezinta Romania dincolo de hotare.
        Prezentul in satul Iablanita inseamna scoala si biblioteca pentru viitorul copiilor acestui loc, unde sa poate face cunostinta cu istoria care le spune cine sunt, iluminat public, drumuri asfaltate, retea de alimentare cu apa din izvoarele vechii vetre, totul pentru o viata decenta, un lacas de cult unde crestinii sa se regaseasca, farmacia si cabinetul medical pentru avea grija de sanatatea atat de pretioasa, un camin cultural cu toate dotarile necesare, mai multe locuri comerciale, o gara ce face legatura tarii cu Valea Almajului si o fabrica de prelucrarea lemnului.
        Administratia publica locala pune la dispozitia cetatenilor sai serviciul de asistenta sociala, serviciul de stare civila, serviciul de voluntari Situatii de Urgenta, serviciul de salubritate si alimentare cu apa.
        Pentru comunitate, impreuna cu comunitatea, administratia locala creeaza un mediu de viata in functie de  caracteristicile acestei zone de munte.

Angelica Stoican despre Pavel Ciobanu

Cu mult interes ani de-a randul, marea artista de muzica populara din zona Mehedintului de munte, Angelica Stoican a cutreierat muntele spre a cunoaste si scrie despre oameni si faptele lor folcloristul banatean de la Petnic, Pavel Ciobanu, cu care a colaborat mult timp spre a-i inregistra cantece si obiceiuri pe care le-a adunat in colectia „Plaiul Closanilor”. Colindand Muntii Mehedintiului pe la stanile ciobanilor nostri a cunoscut bogatia acestor oameni, in cele din urma fiind acaparat total de unicitatea comorilor spirituale, gasindu-si aici linistea spre a studia fenomenul vietii in munte.

De fapt, pe vremea aceea la cultura Mehedintiului era trioul perfect: Eleodor Popescu – presedinte, Pavel Ciobanu – director Casa Creatie si Stefan Badescu – directorul Casei de Cultura (oameni daruiti cu adevarat culturii, cu mari relatii in lumea culturala romaneasca), dupa cum afirma, chiar doamna cantecului din muntii Mehedintului:



Bustul lui Pavel Ciobanu


Inaintea pribegiei vesnice, l-am vizitat la Baile Herculane pe Pavel Ciobanu, unde se    retrasese cu demnitatea banateanului, cu sufletul macinat de prietenii care-l  tradasera umilindu-l cumplit. Banatenii lui l-au primit ca intotdeauna cu dragoste si respect caci era un intelectual de rasa. Mi-a zis atunci: „Vezi tu, Angelica, m-au luat in brate ai mei desi n-am facut prea multe pentru ei, am fost robit de lumea muntelui de la voi, am studiat, am scris, am facut pasiune pentru fenomenul spiritual din Mehedinti si acum la batranete m-au aruncat!” „Nu, domnule banatean, Pavel Ciobanu, ramaneti piatra de temelie a culturii noastre pentru tot ceea ce ati lasat scris ca un Testament.”